În același timp, presa investighează dispariția directoarei salonului, originară din Ucraina, Irina Borodkina, care a plecat din Moldova în Ucraina, informează omniapres.md.
În cadrul unei scurte investigații, redacția Omniapres a continuat să colecteze informațiile despre „Dr. Serebrova” și a constatat că de pe pagina de Instagram a clinicii din Chișinău, care s-a dovedit a fi, în acte, un salon de coafură, au fost șterse toate publicațiile.
Și de pe pagina clinicii de chirurgie estetică „GL Clinic” din Kiev, deținută oficial tot de Borodkina, a dispărut un filmuleț în care Irina Borodkina se prezenta drept „chirurgul plastician Irina Vladimirovna”.
Irina Borodkina figurează, însă, în bazele de date ucrainene, unde apare ca director și co-proprietar al SRL „GL CLINIC”. În 2021, ea a obținut o licență de asistentă medicală, confirmată, de asemenea, de registrul Ministerului Sănătății din Kiev, fără a avea studii în domeniul chirurgiei plastice.
„În 2022, sora medicală Irina Borodkina înregistrează SRL „GL CLINIC” (în ucraineană ТОВ „ДЖИ ЭЛЬ КЛИНИК”). Adresa juridică a societății coincide cu cea indicată în licența medicală. Tot atunci, sora medicală în acte începe să se prezinte pe rețele de socializare ca fiind chirurg plastician. Și nu doar că se prezintă așa, dar și face operații chirurgicale de specialitate”, menționează sursa.
La 1 iunie 2022, pe numele Irinei Borodkina a fost intentat un dosar penal pentru tentativă de contrabandă în proporții deosebit de mari. Femeia din Odesa risca între 4 și 10 ani de închisoare și o amendă de până la 600.000 de lei.
Peste doi ani însă Borodkina a fost scoasă de sub urmărire penală din motiv că acțiunile sale nu întrunesc elementele infracțiunii. O lună mai târziu, pe numele ei a fost pornit un proces contravențional, prin care risca doar amendă de cel mult 4.500 de lei. Dar nici această sumă nu a fost plătită pentru că în 2 septembrie 2024, procesul contravențional a fost încetat din motivul expirării termenului de prescripție.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.