Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) împreună cu Poliția de Frontieră au destructurat o schemă de contrabandă cu semiremorci și camioane din Uniunea Europeană, transmite rupor.md.„Acestea au fost introduse în Republica Moldova prin Leușeni, iar o bună parte din ele erau furate. Astfel, din aceste motive, precum și datorită faptului că unele erau prea vechi ca să poată fi introduse în Moldova, cei trei bănuiți din Chișinău, cu vârste de 40, 50 și 52 de ani ar fi recurs la ilegalități, precum prezentarea în vamă a actelor false privind starea tehnică a semiremorcilor și camioanelor”, se menționează într-un comunicat de presă al PCCOCS.Potrivit datelor preliminare, semiremorcile și camioanele puteau fi folosite la transportarea mărfurilor, altele să le pună în vânzare ori să le pună în lucru în domeniul construcțiilor. În regiunea Chișinăului, au fost desfășurate percheziții unde au fost descoperite autovehicule de tip cap-tractoare și semiremorci cu numerele de înmatriculare din Republica Moldova și Uniunea Europeană, înscrisuri de ciornă, numere de înmatriculare străine, consoane metalice pentru ștanțarea artizanală a codurilor de marcaj ale autovehiculelor și/sau numărul motorului, acte pentru mijloace de transport, telefoane mobile, mijloace bănești, date cu privire la transferuri bancare, cartele bancare.„În baza acestor probe și celor acumulate anterior, procurorii PCCOCS le-au înaintat învinuirea în privința a doi din bărbații investigați, care ar fi avut un rol determinant în schema de contrabandă”, mai transmite PCCOCS.Cercetarea penală continuă, timp în care bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.