După ce au săvârșit infracțiunea, indivizii au pus lucrurile furate într-un rucsac și au mers la Chişinău. Aici însă au fost ochiți în scurt timp de oamenii legii. Un echipaj al poliției i-a observat aproape de ora 4 dimineaţa pe o stradă din sectorul Buiucani al Capitalei. Ofițerii aveau să descopere, în scurt timp, că au dat peste hoți. În geanta acestora au fost găsiți în jur de 3 mii de lei, cruciuliţe şi medalioane. Culmea, adolescenţii au furat până şi biscuiţii pe care i-au găsit în lăcaşul sfânt.Ulterior, oamenii legii au descoperit că un individ are 17 ani și este originari din raionul Leova, iar celălalt are 18 ani și vine de la Nisporeni. Chiar dacă au fost prinși cu mâța-n sac, niciunul dintre tineri nu și-a recunoscut vina, dar nici nu au putut explica provenienţa lucrurilor găsite la ei.În faţa anchetatorilor, tinerii au povestit totul cu lux de amânunte. Spun că au pătruns în biserică după ce au forţat un geam, iar banii i-au sustras din cutia pentru donaţii. Bunurile furate au fost sigilate şi vor ajunge înapoi la mănăstire. În urma incidentului a fost pornită o cauză penală pentru furt. cazul va fi investigat de Inspectoratul de poliţie Nisporeni, aşa cum infracţiunea a avut loc pe teritoriul aflat sub jurisdicţia lor. Suspecții riscă amendă de până la 20 de mii de lei sau până la patru ani de puşcărie, dacă se va demonstra vinovăţia lor.