Aparatorii sportivului Ion Soltoianu vin cu detalii despre crima produsa acum 6 saptamani la o terasa din capitala. Potrivit avocatilor, conflictul dintre Ion Soltoianu si victima sa a aparut spontan si ca cei doi s-au intalnit intamplator. Dosarul a fost trimis ieri in judecata, iar avocatii vor invoca legimita aparare si starea de afect.Avocatii afirma ca, in ziua crimei, Ion Soltoianu a intrat intamplator la terasa restaurantului de la biblioteca Nationala. Acolo l-a observat pe Ion Stratulat pe care il cunostea, dar in ultimul timp nu erau in relatii prea bune. Soltoianu s-a apropiat de masa unde se afla Stratulat si intre ei s-a iscat o cearta.Potrivit avocatilor, Soltoianu stia ca fostul politist impusca foarte bine. Ion Stratulat ar fi dus mana de mai multe ori la tocul unde se afla pistolul incarcat. De frica, Soltoianu a tras de 3 ori dupa care a fugit cu o masina. Avocatii afirma ca daca Soltoianu, campion la lupte, se apara cu pumnii, atunci fostul politist ar fi reusit sa-l impuste. Potrivit aparatorilor, intre cei doi au mai existat situatii de conflict. Printre acestea este si implicarea in afacerea cu Elat, unde Ion Stratulat detinea 25 la suta din actiuni. Soltoianu conducea un club sportiv finantat de Elat, iar fostul politist ar fi refuzat sa mai dea bani pentru organizatie. Avocatii lui Soltoianu au mentionat ca Ion Stratulat a fost implicat Ion Stratulat in mai multe crime. Ei au lasat sa se inteleaga ca fostul politist ar fi stat in spatele omorului la comanda a omului de afaceri, Igor Basarab, gasit impuscat in cap. Victima i-ar fi fost datoare fostului politist cu o suma importanta de bani.Dosarul crimei a fost transmis ieri spre examinare judecatoriei Buiucani. Avocatii afirma ca procurorii au facut o cercetare superficiala, apeland la martori care au spus ca nu au vazut nimic. La fel, aparatorii lui Soltoianu spun ca nu li s-a prezentat nicio proba video, chiar daca au fost ridicate imagini din camerele de supraveghere. Daca va fi gasit vinovat, Ion Soltoianu risca pana la 15 ani de inchisoare. Avocatii invinuitului spun ca vor invoca legitima aparare si starea de afect. Invinuitul mai este cercetat si in alte doua dosare pentru santaj, unul dintre care a fost trimis in instanta acum doua saptamani.