„Hotărârea adoptată de Parlament nu intră în contradicție cu niciun document național sau internațional cu privire la apărarea drepturilor omului, deoarece pedofilul recunoscut nu este supus unui tratament inuman sau torturii. Totodată, dacă se demonstrează că a fost o eroare, condamnatul își poare reîntoarce potența prin intermediul medicamentelor. Deoarece procedura de castrare chimică are consecințe reversibile, aceasta trebuie să fie stabilită și monitorizată de o comisie specială, iar medicamentele care le poate readuce potența pedofililor trebuie să fie sub controlul strict al unei instituții de stat, pentru a restricționa accesul la ele”, a declarat juristul, pentru allmoldova.com. Teo Cârnaț a mai spus că pentru a evita situațiile în care pedofilii castrați ar căuta tratament în țările vecine, trebuie să existe și anumite adorduri interstatale, care să protejeze aceste medicamente.Totodată, juristul a menționat susține modificările la Codul Penal privind castrarea chimică pentru crimele sexuale împotriva copiilor. „Castrarea chimică obligatorie a pedofililor va readuce dreptatea față de persoanele supuse la agresiuni sexuale perverse. Consider că este o pedeapsă absolut la locul ei, deoarece actualele norme legale prevăd o pedeapsă de doar doi ani privațiune de libertate pentru pedofili, care după ispășirea acesteia sunt tentați să repete crimele. De aceea, în astfel de cazuri, când pedeapsa nu educă criminalul, se cere înăsprirea ei”, a mai declarat Cârnaț.Potrivit modificărilor la Codul Penal, adoptate de Parlament săptămâna aceasta, persoanele care vor fi condamnate pentru viol, în special asupra minorilor, vor fi supuse castrării chimice în ultimele 3 luni de detenție. Castrarea chimică va fi obligatorie, ca măsură de siguranţă, indiferent de pedeapsa principală aplicată. Diferența este că în cazul violării copiilor de până la 15 ani castrarea va fi obligatorie, iar în cazul violării adulților, pedeapsa va fi aplicată în mod individual, de la caz la caz. Legea urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2012.