Peste un an, apa potabilă din municipiul Chişinău nu va mai conţine clor. În acest sens, sâmbătă, 12 martie, a fost semnat un Acord dintre directorii generali ai S.A. „Apă-Canal Chişinău”, Constantin Becciev şi cel al Societăţii Comerciale S.A „RAJA Constanţa”, Felix Stroe.Acordul prevede colaborarea dintre cele două companii şi implementarea noilor tehnologii de prelucrare a apei, pregătirea specialiştilor de profil, precum şi reducerea consumului de curent electric realizat prin modernizarea utilajelor.Directorul general al „RAJA Constanţa” a menţionat că tratarea apelor cu ajutorul instalaţiilor cu ultraviolet este utilizată şi în România.„Acest mod de tratare nu afectează în niciun fel calităţile de gust şi de miros ale apei. În schimb, după cum se ştie, clorul este un element care se acumulează în organism şi este dăunător pentru sănătate, a spus FelixStroe. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a declarat că eliminarea clorului din apa potabilă va fi posibilă peste un an, menţionând că la staţia de la Vadul lui Vodă nu se mai foloseşte clor, acesta fiind înlocuit cu un dezinfectant alternativ.„Acelaşi lucru urmează să-l facem şi la staţia de tratare Chişinău pentru a elimina clorul. Pe vremuri nu erau alte soluţii, dar acum sunt câteva”, a explicat edilul capitalei.De menţionat, că în aprilie 2011, la Chişinău va avea loc o întrevedere dintre companiile din Republica Moldova şi SUA prestatoare de servicii de alimentare cu apă. La acest eveniment vor participa reprezentanţii ambasadelor SUA în România şi în Republica Moldova, precum şi peste 50 de oameni de afaceri din SUA. Costul unor asemenea instalaţii, s-ar putea ridica la peste 500 de mii de euro.