Pentru a schimba lucrurile radical, Tyrese a decis să se ocupe și de individualizarea vehiculelor. Primul proiect al unuia dintre protagoniștii filmului Fast and Furios vizează vanul Mercedes-Benz Sprinter, care nu doar se laudă cu logo-ul Rolls-Royce, ci este și modificat în conformitate cu standardele renumitului producător britanic.Tyrese și-a cumpărat primul Sprinter în luna mai 2014, fiind foarte impresionat de capacitățile acestui vehicul. Pentru a-l transforma într-un Roll-Royce Ghost van, actorul i-a cerut ajutorul lui Jack Chalmers din Kansas, a cărui companie este specializată în crearea vanurilor luxoase.Tunerul american spune că a păstrat platforma și caroseria lui Sprinter, elementele de lux fiind preluate complet de la limuzina Rolls-Royce. Rezultatul final este un proiect complet diferit de vanurile de lux existente, cu un habitaclu asemănător mai mult cu odaia unui hotel de lux, decât cu interiorul unui vehicul.Tyrese Gibson era mereu prezent în atelierul de tuning Chalmers, spunând cât de mult își dorește un Rolls-Royce Sprinter, care aproape că nu ar avea ceva în comun cu un Mercedes-Benz standard. Constructorii spun că asemenea proiecte nu au mai fost făcute, ceea ce a însemnat necesitatea depunerii unui efort enorm, ca să nu dezamăgească proprietarul automobilului și pe cei care vor avea ocazia să stea în el sau să-l vadă pe stradă.Cât despre pasageri, acest Sprinter are spațiu pentru 8 persoane, toate fiind răsfățate cu tapițerie din piele selectă, elemente decorative de cea mai înaltă calitate și tot felul de sisteme audio și multimedia ce pot fi regăsite în prezent pe cele mai exclusive vanuri de lux.Rudenia cu vehiculele Rolls-Royce poate fi observată și la exterior, aici fiind montate grila radiatorului în stilul lui Ghost și statueta Spirit of Extasy, toată caroseria fiind vopsită într-un alb imaculat pentru a crea senzația vizuală de exclusivitate pură.Vehiculul lui Tyrese Gibson le-a plăcut nespus și prietenilor lui, care deja își doresc să dețină un van asemănător, sau, cel puțin, să călătorească la bordul acestui van care este numit de proprietarul său mai mult un avion personal decât un van convențional. Detaliile despre sumele investite în transformarea acestui Sprinter într-un Rolls-Royce nu au fost făcute publice.